Prigor, Moara de Tuluji din Ibulcina

prigor-1-reprigor-3

PREZENTARE GENERALĂ
Valea Almăjului este una dintre cele mai bogate zone etnografice din ţară atunci când vine vorba de patrimoniul mulinologic. Ansamblurile spectaculoase de mori de apă, unele încă utilizate, altele dimpotrivă abandonate, reprezintă în mod evident una dintre cele mai mari bogăţii ale zonei. La Ibulcina, probabil pe locul unui vechi cătun dispărut, echipa Ambulanţei a găsit două mori, una care măcina făina pentru oameni, cealaltă pentru animale. Una care a funcţionat aproape pe tot parcursul şederii noastre acolo, cealaltă, abandonată, a cărei roată s-a oprit de mulţi ani.

SITUAŢIA ANTERIOARĂ INTERVENŢIEI
Învelitoarea morii avea ţiglă lipsă, căpriori putrezi şi „leţuri”, cum se spune în zonă degradaţi care nu mai puteau fi păstraţi.

PROPUNERE DE PUNERE ÎN SIGURANȚĂ
S-a propus desfacerea acoperişului pe partea degradată, cercetarea cu atenţie a tuturor inscripţiilor prezente, completarea căpriorilor degradaţi, înlocuirea şipcilor şi ţiglelor degradate.

LUCRĂRI EFECTUATE
Am hotărât să păstrăm până la ultima ţiglă bună, să o păstrăm chiar acoperită de muşchi acolo unde a fost posibil şi să înlocuim ţigla distrusă cu exact acelaşi tip de ţiglă veche. Nu am fabricat o învelitoare de şindrilă, chiar dacă şindrila de fag a fost specifică acestei zone, pentru că ţigla de Jimbolia, este de mai bine de 100 de ani materia primă pentru acoperişurile din Banat, şi de atâta timp, ea a intrat în istoria zonei.