Locație: Sighișoara, jud. Mureș
Categorie: Mureș
Apold, Haltă C.F.R.
PREZENTARE GENERALĂ În centrul localității, vis-a-vis de biserica evanghelică se află halta CFR, de pe traseul mocăniței Sibiu-Sighișoara, o clădire rectangulară cu un singur nivel și două etape, din care prima este de atribuit sfârșitului de sec. XIX. Monumentul păstrează încă structura și decorația austeră a vremii, cu bosaje de tencuială la ferestre și pe […]
VeronicaPREZENTARE GENERALĂ
În centrul localității, vis-a-vis de biserica evanghelică se află halta CFR, de pe traseul mocăniței Sibiu-Sighișoara, o clădire rectangulară cu un singur nivel și două etape, din care prima este de atribuit sfârșitului de sec. XIX. Monumentul păstrează încă structura și decorația austeră a vremii, cu bosaje de tencuială la ferestre și pe verticală, la colț și în zona de fațadă în care a fost extinsă ulterior.
SITUAŢIA ANTERIOARĂ INTERVENŢIEI
S-au degradat și s-au desprins o parte din țiglele acoperișului punând în pericol siguranța trecătorilor și, prin posibilitatea infiltrațiilor de apă, structura acoperișului. A fost necesară intervenția în regim de urgență pentru a evita riscul căderii altor elemente de învelitoare.
PROPUNERE DE PUNERE ÎN SIGURANȚĂ
S-a propus înlocuirea și completarea elementelor degradate ale învelitorii (lați și țigle cu altele noi, confecţionate manual).
LUCRĂRI EFECTUATE
Intervenția a constat din înlocuirea şi completarea ţiglelor degradate sau lipsă cu unele noi, produse manual la ţiglăria tradiţională de la Apoş şi înlocuirea asterelei și a laţilor degradaţi. Lucrările au fost susținute de Asociatia CasApold, de donatori privați (în special, de familia Reid) și Fundaţia RomaniaOne. S.C. TEMAD CO SRL a oferit echipamentele de lucru.
Filitelnic, Zid de Incintă Fortificată
PREZENTARE GENERALĂ Biserica Evanghelică din Filitelnic, monument care datează din secolul al XV-lea, are o incintă cu mai multe laturi, pe care, la nord și la sud, sunt plasare două turnuri. După ultimele lucrări de întreținere din anii `80, până în anul 2010 când a intrat în atenția Asociației Arcus și a grupului Monumenta Transsylvaniae […]
VeronicaPREZENTARE GENERALĂ
Biserica Evanghelică din Filitelnic, monument care datează din secolul al XV-lea, are o incintă cu mai multe laturi, pe care, la nord și la sud, sunt plasare două turnuri. După ultimele lucrări de întreținere din anii `80, până în anul 2010 când a intrat în atenția Asociației Arcus și a grupului Monumenta Transsylvaniae pentru salvarea de la dispariție și pentru refuncționalizare, toate componentele ansamblului au început să se deterioreze grav, în cazul bisericii ajungându-se chiar la prăbușirea bolții.
SITUAȚIA ANTERIOARĂ INTERVENȚIEI
La partea superioară a zidului de incintă erau dislocări de material; țiglele care au protejat anterior incinta s-au degradat, permițând infiltrarea
apelor pluviale și degradarea lianților, punând astfel în pericol integritatea și stabilitatea zidului și a inscripțiilor parietale de pe tencuiala exterioară. Mai mult, zidul s-a deplasat cu circa 30 cm în partea superioară înclinându-se aproximativ 10 grade față de planul vertical.
PROPUNERE DE PUNERE ÎN SIGURANȚĂ
În acest caz, s-a propus curățarea zidului de resturi de vegetație, pământ și alte depuneri, urmată de consolidări ale zidăriei cu cărămidă executată manual, dar care să fie recognoscibilă ca intervenție contemporană. Totodată, s-a propus, în punctul cel mai vulnerabil, construirea unui contrafort cu secțiunea medie de 80×80 cm, din piatră și cărămidă tradițională, legat cu liant din mortar pe bază de var și rostuit la suprafața exterioară cu mortar pe bază de var hidraulic, care să susțină și să prevină prăbușirea zidului afectat.
LUCRĂRI EFECTUATE
Intervenția a debutat cu măsuri de curățare a coronamentului zidului de diverse depuneri, cu demontarea pieselor degradate de cărămidă și înlocuirea
acestora cu unele identice, legate cu mortar descris în propunere. Activitatea cea mai complicată a fost teșirea cărămizilor necesare completării
streașinei. Lucrările au fost posibile datorită Asociației Arcus și Anglo Romanian Trust for Traditional Architecture (ARTTA). Uneltele au fost
puse la dispoziţie de către S.C. TEMAD CO SRL din Brașov.
VOLUNTARI
Paul Vlad, Daneasa Cristina, Titouan Michel, Stephen McGrath, Andreea McGrath, Ane Ristea, Tudor Tescoveanu, Mihai Moldovan, Marie Mimault, Constance Garénaux, Alexander Kloos.
Cuștelnic, Biserica Ortodoxă de Lemn
PREZENTARE GENERALĂ Biserica de lemn ce poartă hramul „Sf. Nicolae” face parte din grupul de monumente ce se regăsesc într-un număr mai mic, în zona de câmpie a Transilvaniei. Este cuprinsă în lista monumentelor istorice emisă în anul 2004, sub codul MS-II-m-A-15647, cu datarea din anul 1780. Datarea construcției sau modul realizării pun și problema […]
VeronicaPREZENTARE GENERALĂ
Biserica de lemn ce poartă hramul „Sf. Nicolae” face parte din grupul de monumente ce se regăsesc într-un număr mai mic, în zona de câmpie a
Transilvaniei. Este cuprinsă în lista monumentelor istorice emisă în anul 2004, sub codul MS-II-m-A-15647, cu datarea din anul 1780.
Datarea construcției sau modul realizării pun și problema originii bisericii. Potrivit tradiției, biserica a fost realizată în anul 1751, la care s-a folosit material de la biserica anterioară aflată pe un alt deal, ea fiind menționată de Micu Klein în conscripția din 1733 și de la o alta, provenind din zona Deda și adusă cu plutele prin Ogra. Biserica face parte dintr-o categorie planimetrică mai deosebită, semnificativă prin originile sale îndepărtate, cât și ca unitate în spațiul românesc, având un plan în formă de „corabie”, adică o navă dreptunghiulară, având în partea răsăriteană o absidă poligonală, decroșată în cinci laturi, iar în partea de apus pronaosul, încheiat în trei laturi, nedecroșat, pe latura sudică având amplasată intrarea principală.
SITUAŢIA ANTERIOARĂ INTERVENŢIEI
La evaluarea prealabilă a intervenției s-a constatat că învelitoarea s-a degradat într-un mod accelerat în ultima perioadă, în prezent se produc infiltrații apă care pun în pericol structura acoperișului și pictura murală. Lețurile sunt subdimensionate și în mare parte afectate de putregai.
Paratrăznetul existent este degradat și nu mai este funcțional.
PROPUNERE DE PUNERE ÎN SIGURANȚĂ
S-a propus punerea în siguranță a bisericii prin refacerea învelitorii, a unor elemente de acoperiș și înlocuirea, conform expertizei bilogice, a bârnelor orizontale afectate de putregai.
LUCRĂRI EFECTUATE
Obiectul intervenției a constat în demontarea treptată a învelitorii din șindrilă și montarea unei învelitori noi din același material tratat în prealabil hidrofob, antiseptic și antifungic respectându-se dispunerea, dimensiunea și tehnica de confecționare a celei anterioare precum și înlocuirea elementelor de acoperiș și a bârnelor orizontale cu ajutorul voluntarilor și a meșterilor. A fost pusă în siguranță pictura în zonele de intervenție cu ajutorul specialiștilor și s-a montat un paratrăznet nou.
Şaeş, Haltă
SITUAŢIA ANTERIOARĂ INTERVENŢIEI Clădirea a fost lăsată în paragină cu câțiva ani în urmă. Datorită degradării învelitorii au apărut infiltrații de apă care au afectat lații originari. PROPUNERE DE PUNERE ÎN SIGURANȚĂ Se propune repararea acoperișului prin înlocuirea elementelor ce prezintă infiltrații de apă, completarea țiglelor și a burlanelor lipsă și oprirea accesului în clădire […]
VeronicaSITUAŢIA ANTERIOARĂ INTERVENŢIEI
Clădirea a fost lăsată în paragină cu câțiva ani în urmă. Datorită degradării învelitorii au apărut infiltrații de apă care au afectat lații originari.
PROPUNERE DE PUNERE ÎN SIGURANȚĂ
Se propune repararea acoperișului prin înlocuirea elementelor ce prezintă infiltrații de apă, completarea țiglelor și a burlanelor lipsă și oprirea accesului în clădire prin închiderea golurilor.
LUCRĂRI EFECTUATE
S-a luat la mână întreaga învelitoare din țiglă istorică solzi înlocuind piesele lipsă sau degradate cu unele identice. Coamele au fost fixate cu cuie metalice. S-au înlocuit un număr redus de lați degradati cu unii noi.