Sibiu, Piața Mare 28 octombrie – 3 noiembrie
Vineri la ora 17.00 a avut loc la sediul OAR Sibiu vernisajul expoziției „Ambulanţa pentru monumente”, un proiect-pilot care își propune să acționeze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil prin punerea în siguranță a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps. Până în prezent s-a realizat un număr de șase intervenții pe obiective de patrimoniu din sudul Transilvaniei: Poarta Brîncovenească din Sâmbăta de Sus, Biserica fortificată din Velț, Monumentul Eroilor din Seleuș, Biserica ortodoxă din Gherdeal, ruina turnului de apărare din Apața și halta CFR din Șaeș.
Pe lângă obiectivul principal, proiectul își propune și niște obiective secundare importante pentru obținerea unor efecte pe termen mediu şi lung, cum ar fi o mai bună implicare a societății civile și creșterea societății filantropice din România, în prezervarea patrimoniului imobil. Regula după care va funcționa acest proiect este simplă: acolo unde există cel puțin un sprijin pentru achiziționarea materialelor necesare punerii în siguranță noi venim cu voluntarii.
Proiectul este finanțat de către AFCN , Global Heritage Fund și Anglo Romanian Trust for Traditional Architecture și coordonat de către Asociația Monumentum în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio, Transylvanet – Federația pentru patrimoniu Transilvănean, Muzeul ASTRA și Direcțiile Județene pentru Cultură Sibiu, Mureș și Brașov. Mulțumiri speciale Asociației DOM, Arhiepiscopiei Sibiului și Universitatății „Lucian Blaga” din Sibiu. Expoziția va putea fi vizionată în Piața Mare din Sibiu până pe 3 noiembrie 2016.